Atacul de panică

Atac de panicăNu este un diagnostic în sine ci o condiție psihiatrică care apare în multe tulburări psihice. Conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, DSM-IV-TR, se pune diagnosticul de Sindrom de Panică (cu sau fără agorafobie).

Un atac de panică se definește ca un episod bine delimitat de teamă sau stare de discomfort, intensiv, larg și difuz, care poate fi caracterizat prin dramatism pentru persoana în cauză dar și pentru cei din jur.

Simptomele atacului de panică sunt intense, se dezvoltă rapid și crează un tablou clinic pentru care nu există o explicație rațională în lumea exterioară. 

 

                                                                         Image courtesy of marin at FreeDigitalPhotos.net

 

Atac de panică - simptome

Simptomele în atacul de panică au un debut brusc, se derulează cu repeziciune și ating un nivel maxim în câteva minute (5-10 minute). Cel puțin patru dintre următoarele simptome cu caracteristicile descrise mai sus trebuie să fie prezente pentru a descrie un atac de panică:

  • palpitații, senzația că inima sare din piept, puls accelerat;

  • transpirații;

  • tremurături sau senzația că corpul se zguduie;

  • senzația că respirația se oprește;

  • senzația de sufocare;

  • durere în piept;

  • senzație de greață sau discomfort în zona abdominală;

  • senzație de derealizare, depersonalizare, de transformare a identității, trăirea neplăcută a senzației că întreaga ființă se transformă, se pierde, că viața se scurge din corp;

  • senzație de rău la înălțime sau pierdere a stabilității, amețeală sau leșin;

  • senzația de pierdere a controlului, ai senzația că ești pe care să înnebunești;

  • parestezii (furnicături la extremități, la degetele de la mâini sau picioare);

  • frisoane sau valuri de căldură;

  • senzații corporale ca senzația de corp rece, mâinile se simt imobile și mărite de volum, capul ca un balon;

  • senzația iminentă de moarte.

Un atac de panică include o serie de simptome vegetative (de ex transpirații) determinate de activarea nervului simpatic.

Cu sau fără tratament, atacul de panică înregistrează o curbă cu un maximum al intensității simptomelor la declanșarea atacului, moment dominat de senzația iminentă de moarte sau de pierdere a capacității de judecată. Există situații dramatice în care persoana cuprinsă de atac de panică se aruncă pe pardoseală și pare desprinsă de realitate. În momentele de intensitate maximă pot fi prezente convulsii ale corpului sau înțepenire, mișcări dezordonate etc. După aceea simptomele se atenuează lăsând persoana suferindă sleită de puteri; uneori atacul de panică este însoțit de micțiuni (pierderi de urină) spontane.  

Atacurile de panică pot să apară și ca episoade separate, individuale, fără a fi diagnosticate ca sindrom de panică.

Dacă atacurile de panică apar în mod repetat și sunt însoțite de neliniște (teama de un nou atac și teama de pierdere a controlului într-un nou atac de panică) atunci se pune în discuție un sindrom de panică.

Atacuri repetate de panică duc la apariția agorafobiei.

Atacul de panică este prezent și în alte tulburări psihice ca fobii specifice sau fobie socială, sindrom de stres posttraumatic, stres acut sau depresie.  

Atacul de panică are un impact atât de mare asupra persoanei încât aceasta poate reda cu exactitate timpul și împrejurările care preced atacul, care poate să apară brusc sau poate să fie precedat de încordare și neliniște.

Prevalența atacului de panică. Cât de frecvent este întâlnit atacul de panică? Aproximativ 10% din populația adultă a avut un atac singular de panică pe când numai 1% (bărbați) și 2% (femei) din populația adultă a avut ceea ce denumim sindrom de panică. 3-4 % din populația adultă a avut atacuri repetate de panică fără a întruni criteriile de diagnostic ale sindromului de panică.

 

Agorafobia

Nu este un diagnostic ci o condiție psihiatrică frecvent întâlnită. Agorafobia se definește ca teama de spații deschise și aglomerate ca de ex piețe, galerii, spați comerciale, străzi largi dar și teama de a călători cu autobuzul, trenul, metroul, a sta la coadă în mulțime etc. Aceste situații sunt percepute ca amenințătoare.

Spațiile deschise, în afara locuinței proprii, sunt locuri în care persoana se simte expusă unui pericol; aceasta anticipă imposibilitatea de a primi ajutor și un eventual atac de panică. Ca urmare persoana adoptă un comportament prin care evită situații posibile și probabile în care ar putea să se declanșeze un atac de panică.  

Persoana care suferă de agorafobie evită locurile aglomerate. Agorafobicul își are o bază sigură, de obicei, locuința proprie, pe care evită să o părăsească de teama apariției unor atacuri de panică cu consecințe catastrofale. Atât atacul de panică cât și consecințele sale sunt anticipate sau așteptate pe baza experiențelor anterioare și a gândurilor ce-i trec prin minte persoanei suferinde (nu avem de-a face cu situații reale). 

Pentru a descrie agorafobia trebuie ca simptomele de anxietate să se fi declanșat în cel puțin două situații care implică aglomerări de mase de oameni, locuri publice, călătorii pe cont propriu, în afara locuinței, fără însoțitor. În plus aceste situații (aglomerări, locuri publice etc) să fie evitate de teama suferinței. Persoanele respective își dau seama de caracterul irațional al simptomelor și comportamentelor pe care le adoptă dar, fac acest lucru, ca să scape de trăirile neplăcute. Numai și gândul la aceste situații le declanșează simptome de anxietate.

O persoană cu agorafobie optează pentru strategii prin care evită aceste situații (locuri publice etc). Scopul persoanei suferinde este de a evita apariția simptomelor neplăcute și greu de suportat ale anxietății. Spunem că cel în cauză adoptă un comportament de evitare. Aceasta este de fapt o strategie prin care persoana în cauză speră să dobândească control asupra simptomului (anxietatea). Este lesne de înțeles la ce duce această strategie: reducerea contactelor sociale, izolarea și depresia!

Agorafobia care apare în urma atacurilor de panică se poate defini ca ”teama de teama de anxietate”.

Agorafobia poate să se dezvolte secundar unui atac de panică și atunci face parte dintre simptomele sindromului de panică (cu agorafobie) fie să apară ca simptom de sine stătător, fără a fi însoțită de atac de panică.

Prevalența agorafobiei. Cât de frecvent se întâlnește agorafobia? Agorafobia se întâlnește la 3% din populația adultă. 

 

Cum apare agorafobia într-un sindrom de panică?

Atacurile de panică de obicei se repetă, după primul atac de panică apar altele, în interval de câteva săptămâni. Persoana care a trăit un atac de panică trăiește teama noilor atacuri (frica anticipatorie) ceea ce duce la modificări de comportament. De frica noilor atacuri persoana începe să evite situații și locuri în care, eventual, un nou atac ar putea să apară, situații în care anticipă senzația de neajutorare, lipsă de speranță. Astfel se dezvoltă ceea ce denumim agorafobie.