Ce este sindromul de stres acut?

Atât sindromul de stres posttraumatic cât și sindromul de stres acut sunt generate de expunerea la un eveniment traumatic.

Expunerea unei persoane la o traumă (sau participarea ca martor) care implică decesul unei persoane apropiate, vătămare gravă, amenințare la adresa integrității personale sau a altora, determină simptome de anxietate, spaimă și senzația de lipsă de ajutor.

Sindrom de stres acut simptome  

Pentru ca o persoană să fie diagnosticată cu sindromul de stres acut trebuie ca cel puțin trei dintre următoarele simptome să apară în timpul evenimentului traumatic (sau după acesta): 

  • stare de absență emoțională, persoana se simte ca anesteziată, împietrită, fără capacitate de contact emoțional;

  • atenție redusă îndreptată către către mediul înconjurător și către ceilalți oameni;

  • stare de derealizare, senzația de desprindere de realitate;

  • stare de depersonalizare, senzația de pierdere a identității;

  • goluri în memorie, așa numita amnezie disociativă, adică persoana nu-și poate aduce aminte momente importante care s-au succedat în evenimentul traumatic.

Alte simptome sunt:

  • simptome clare de anxietate;

  • tulburări de somn;

  • dificultăți de concentrare;

  • iritabilitate, agitație, vigilență exagerată, spaimă.

Evenimentul traumatic este retrăit de persoana suferindă, sub forma de imagini repetate, gânduri sau vise repetate cu privire la traumă. Unele momente din traumă sunt retrăite ca și cum ar fi reale (așa numitele flashbacks). Pot să apară și iluzii. Venirea în contact cu întâmplări sau evenimente asemănătoare, care amintesc de traumă, determină reacție de anxietate intensă.

Stimulii externi din mediu care reaminteasc despre traumă (fotografii, persoane, locuri etc) ca și stimulii interni (gânduri, emoții legate de eveniment) sunt cu desăvârșire evitați.

De pe urma acestor simptome persoana ajunge să sufere enorm. Se poate ajunge chiar la situația în care persoană se neglijează pe sine însuși în ceea ce privește igiena proprie.

Debut și posibile cauze. Cauza este evenimentul traumatic. Oamenii nu numai că trăiesc diferit o traumă dar reacționează diferit la traumă. Se presupune că un rol important l-ar juca vulnerabilitatea personalității individului. Nu toate persoanele care trăiesc o traumă intensă dezvoltă tulburări psihice, altele dezvoltă tulburări psihice la traume mai puțin intense. Simptomele de stres acut debutează în interval de o oră de la traumă, durează cel puțin două zile (și nu mai mult de patru săptămâni).  


Reacția acută de stres

Această reacție de stres caracterizată prin simptome de anxietate, cu debut imediat. Ca exemplu tipic se ia suferința prin pierderea unei persoane dragi, apropiate. Suferința este un proces normal, emoțional care nu ține de patologia tulburărilor psihice dar care poate căpăta dimensiuni patologice. Patru faze distince ale suferinței au fost identificate. 

1) faza de șoc : este faza de după traumă. Apar mecanisme de apărare. Persoana se izolează, are o capacitate minimă de a prelua informații din mediu, apare ca paralizată, dusă pe gânduri, absentă. Nu înțelege sau înțelege greșit mesajele, are senzații de depersonalizare, de derealizare, ca și cum s-ar desprinde de realitate, ca și cum și-ar pierde identitatea. Apar goluri de memorie legate de traumă. Nu este exclusă apariția simptomelor psihotice. Mișcările corpului și mimica feței sunt reduse, nu exprimă nimic. 

2) faza de reacție : este faza emoțiilor. Începe căutarea, cel puțin cu gândul, a persoanei pierdute. Apar iluzii și halucinații care aduc imaginea celui pierdut în fața ochilor. Persoana suferindă caută printre obiectele celui pierdut, îi simte mirosul, îl vede în fața ochilor, îi aude pași, îl aude vorbind. Visele sunt ca și cum ar fi reale, centrate mai mult pe momentele de bine avute împreună.

O altă parte a recției acute de stres este mai puțin îndreptată către cel dispărut și constă în proteste (protest împotriva celor din jur,  rude sau personal sanitar sau chiar reacție de protest împotriva lui Dumnezeu sau a celui dispărut). Apar simptome ca iritabilitate, incapacitate de relaxare, încordare, evitarea celorlați, ținerea la distanță a celor ce doresc să vină mai aproape. Apare izolarea și sentimente de vină. Culpabilitatea devine evidentă atunci când suferința evoluează către patologie (de ex depresie reactivă).  

Suferința se exprimă de asemenea în plan somatic prindurere și alte simptome de discomfort, senzație de sufocare, palpitații sau senzație de apăsare asupra pieptului, slăbiciune musculară, dureri de cap, tulburări intestinale, senzația de goliciune interioară.

La final apare simptome de depresie, stare de deprimare, renunțare, dezinteres, apatie. Anxietatea de separare (este legată de pierderea cuiva) și  singurătatea (este legată de depresie). În ordine reacția acută de stres este caracterizată mai întâi prin anxietate și apoi prin depresie. Obiceiurile sunt rând pe rând lepădate, ca a merge regulat la teatru, a întâlni o veche prietenă, a juca bridge etc.

3) faza de prelucrare: este fază de învățare, în care persoana suferindă devine activă. Trauma și pierderea capătă un sens, un înțeles și sunt acceptate. Important de reținut că această fază are două componente, una emoțională (persoana acceptă emoțiile dureroase și le lasă să devină conștiente) și una intelectuală (persoana se arată deschisă să discute despre traumă și circumstanțele producerii ei). 

4) faza de reorientare: este ultima fază a reacției acute de stres (suferință). Durerea se simte în continuare dar persoana suferindă a devenit oarecum imună. Dacă evenimentul se repetă reacțiile acute de stres ale persoanei în cauză vor avea o intensitate mai mică de aici înainte; aceasta se decide să dea de pomană hainele și alte obiecte ce au aparținut celui pierdut în neființă, schimbă mobila înlocuind obiecte de mobilier care sunt încărcate de amintiri și se orientează către găsirea unui nou partener de viață.