Terapie psihodinamicăCea mai veche psihoterapie

își are rădăcinile în teoria psihanalitică și psihanaliza dezvoltată de Sigmund Freud între anii 1890-1930. Terapia psihodinamică este cea mai veche metodă de psihoterapie pentru tratarea depresiei, iar accentul se pune pe scoaterea la iveală a emoțiilor inconstiente și a traumelor din copilărie considerate cauza directă a personalității vulnerabile.

Psihanaliza subliniază că comportamentele noastre sunt influențate de experiențe inconștiente, emoții și motive de care noi nu suntem conștienți. Înțelegerea motivelor de la baza emoțiilor și comportamentelor noastre prin "insight" ne ajută să scăpăm de suferință și asta face psihanaliza prin interpretarea simptomelor.

Metoda psihoterapiei psihodinamice nu este structurată ca terapia cognitiv-comportamentală sau terapia interpersonală. Persoana vorbește liber și necenzurat în timpul ședințelor de psihoterapie. De obicei se face o ședință pe săptămână, cu o durată de 50 de minute, dar numărul ședințelor de psihoterapie poate crește dacă este cazul. Psihoterapeutul nu este directiv ca în psihoterapia cognitiv-comportamentală; prin aceasta înțelegem că psihoterapeutul nu încearcă să controleze sau să planifice conținutului unei ședințe. Terapiile psihodinamice scurte sunt mult mai accesibile în comparație cu psihanaliza care poate dura ani.

Pentru a înțelege cum acționează terapia psihodinamică trebuie să înțelegem teoria din spatele ei. Freud descrie inconștientul care cuprinde trei părți: Id, Ego și Superego.

Id-ul se conduce după emoții, dorițe și instincte biologice.

Superego-ul este guvernat de reguli sociale și morale, este instanța care judecă și critică.

Ego-ul funcționează după principiul realității; el se află permanent sub presiune încercând să facă față cerințelor din ambele părți.

De ex Id-ul vine cu dorințe sexuale care vin în conflict cu regulile Superego-ului, în timp ce Ego-ul încearcă să se protejeze pe sine însuși de aceste dispute între Id și Superego prin așa numitele mecanisme de apărare, cum ar fi: 

Reprimare (evenimentul traumatic nu poate fi reamintit, el dispare complet din mintea conștientă, evenimentul ca și emoțiile rămân inconștiente);

Proiecție (persoana atribuie propriile sale impulsuri și emoții nedorite unei alte persoane, afimând de ex că altă persoană e tristă, nefericită deși starea de tristețe este a sa);

Regresia în timp, către o perioadă sigură și calmă dinainte de traumă (persoana adoptă gânduri, emoții și comportamente de dinainte de traumă);

Negarea unei experiențe de viață sau eveniment care produce anxietate (persoana păstrează comportamente dinainte de eveniment);

Raționalizarea, găsirea unei explicații logice la un comportament prezent, explicație care nu este cea reală;

Sublimarea unor impulsuri agresive așa încât comportamentul să devină acceptat social.

Când Ego-ul nu poate face față conflictelor dintre Id și Superego ne simțim vulnerabili si anxioși. Patologia ca de ex simptomele depresive este un semnal al conflictelor inconștiente nerezolvate. Depresia poate fi explicată dintr-o perspectivă psihanalitică ca orientarea agresiunii "către sine" în loc de "către alții".

Persoana deprimată poate fi ajutată prin terapia psihodinamică să devină conștientă de acest mecanism inconștient. Atingând acest nivel de înțelegere persoana în cauză poate să-și dezvolte abilități prin care să-și exprime agresiunea într-un mod mai sănătos. De ex un copil cu părinți cu comportamente contradictorii se simte neiubit, singur, nedorit, vinovat. El devine agresiv împotriva părinților dar până la urmă devine agresiv împotriva sa și dezvoltă simptome nevrotice.

 

Image courtesy of Ambro at FreeDigitalPhotos.net