Recunoașterea modificărilor de dispozițiePsihoterapie cognitivă. Recunoașterea modificărilor de dispoziție

Modelul cognitiv susține că există o relație între gânduri, emoții și comportament. Atunci când așa numitele "gânduri automate", negative, generează emoții negative persistente, acestea dau naștere la stări de dispoziție negativă și comportamente disfuncționale. 

 

Să înțelegem stările noastre de dispoziție

Cu toții avem gânduri automate. Nici măcar nu observăm apariția lor. Aceste gânduri doar apar și de regula dispar din câmpul conștiinței. Când aceste gânduri automate sunt negative, repetitive, persistente iar noi înșine le acordăm un grad sporit de credibilitate (adică credem că sunt adevărate) atunci stările de dispoziție generate de ele sunt negative. Acesta este primul lucru pe care îl observăm, de fapt îl simțim: emoția și apoi, prin antrenament și educație, ajungem să recunoaștem mai ușor gândurile automate.

Atunci când observi că ți se modifică starea de dispoziție, că treci de ex de la o stare de bucurie la una de îngrijorare, neliniște, tristețe, iritabilitate etc pune-ți întrebarea "Ce-mi trece prin minte în acest moment?" Astfel se face antrenarea în recunoașterea stărilor de dispoziție și a gândurilor automate care le generează.

Exercițiu: Ori de câte ori observi schimbări de dispoziție, ca de ex treceri de la o stare de bucurie la o stare de iritare, tristețe, nemulțumire, neliniște etc pune-ți întrebarea” ”Ce-mi trece prin minte chiar acum? ”. Folosește Formularul Gânduri automate și stări de dispoziție Tehnici psihoterapie cognitivă

Image courtesy of graur codrin at FreeDigitalPhotos.net