Schizofrenie Simptome DiagnosticSchizofrenie Diagnostic

Complexitatea diagnosticului de schizofrenie este prezentată în articolul ” Examinări și investigații în schizofrenie”. Cel puțin două dintre simptomele următoare să fi existat o perioadă, de cel puțin o lună: idei delirante, halucinații, limbaj și comportament evident dezorganizat sau catatonic, simptome negative (absența voinței, afecte/emoții sărace, inadecvate la situație de ex persoana suferindă râde într-o situație tragică).

 

Image courtesy of smarnad at FreeDigitalPhotos.net

 

Numai simptome din categoria ideilor bizare (ca de ex ideea persoanei suferinde că copacul din fața casei îi vorbește) sau halucinații auditive (aude voci care o controlează, o critică, îi comentează acțiunile și comportamentul) sunt suficiente pentru diagnosticul de schizofrenie. Tototdată aceste simptome trebuie să fi avut o prezență de șase luni.

 

Diagnostic diferențial al schizofreniei se face cu alte tulburări psihotice 

 

Sindromul schizofreniform

Are același simtome ca în schizofrenie. Ceea ce diferă este durata simptomelor. Comform DSM-IV-TR (APA, 2000) simptomele de schizofrenie trebuie să dureze o perioadă de șase luni pentru ca diagnosticul de schizofrenie să fie pus. În sindromul schizofreniform simptomele au o durată mai mică de șase luni iar între episoade sănătatea psihică este complet refăcută. Astfel, o persoană poate face mai multe sindroame schizofreniforme fără a avea diagnosticul de schizofrenie.

 

Sindromul schizoafectiv

Este un amestec de simptome psihotice din schizofrenie cu simptome afective din tulburările de dispoziție (acestea fiind tulburările depresive). Pentru a pune diagnosticul de sindrom schizoafectiv trebuie ca o perioadă cu episod de depresie majoră (sau episod de manie) să coexiste cu simptome caracteristice schizofreniei. Se pune de asemenea condiția ca în perioada de îmbolnăvire să existe idei delirante și halucinații, o perioadă de cel puțin două săptămâni, în absența tulburărilor de dispoziție (adică fără episod de depresie majoră sau episod de manie). 

 

Sindromul ideilor delirante

Inainte denumit sindromul paranoid se deosebește de schizofrenie prin absența halucinațiilor și a ideilor delirante bizare (de ex ideea persoanei că ar fi controlată de forțe sau puteri exterioare). În acest sindrom domină ideile delirante non-bizare, legate de situații plauzibile, ce s-ar putea întâmpla în viața reală, cum ar fi ideea persoanei suferinde cum că ar fi urmărită de un grup special de indivizi sau că ar suferi de o boală incurabilă. Alte idei delirante non-bizare ar fi idei delirante ale persoanei suferinde cum că o altă persoană, cu status înalt, este îndrăgostit de ea (erotomanie). Idei delirante cum că ar fi în relație specială cu o persoană cu putere sau persoană publică cunoscută. Idei delirante cum că ar suferi de o boală sau ar avea un defect fizic. Ideile delirante sunt sistematizate, stabile și legate de o temă. Persoana se comportă absolut normal până la abordarea temei respective. Sindromul ideilor delirante are tendința spre cronicizare.

 

Psihoza de scurtă durată

Se caracterizează prin cel puțin un simptom psihotic (cum ar fi idei delirante, halucinații, limbaj sau comportament evident dezorganizat sau cataton), cu durata de la cel puțin o zi până la mai puțin de o lună, pentru ca diagnosticul de psihoză de scurtă durată să fie pus. După acest episod scurt de psihoză persona își reface total sănătatea psihică. Funcționarea în societate și la locul de muncă revine la normal. Dacă episodul psihotic apare după factori de stres puternic se vorbește despre psihoză reactivă scurtă.

 

Psihoza extinsă

Este o situație aprarte în care un delir apare la o persoană care trăiește izolată, împreună cu o persoană suferindă de sindrom delirant. Ca în cazul în care persoane mai în vârstă trăiesc izolate în zona rurală. Cu alte cuvinte, psihoza se extinde și la cealaltă persoană, având același conținut și aceeași temă.

 

 

Sindrom psihotic în boli somatice

Se caracterizează prin apariția de halucinații și idei delirante în caz de tumori cerebrale, infecții cerebrale, epilepsie, boli autoimune, boli metabolice sau endocrine. Se face o examinare neurologică și somatică detaliată. Uneori este greu, prin probe de laborator și examinări complementare avansate (ca de ex magnet roentgen) să se depisteze o cauză organică, căci medicina are limitele sale!

 

Sindrom psihotic în consumul de substanțe psihoactive 

Ca amfetamina, marijuana, cocaina, heroina etc declanșează simptome psihotice. Se apreciază că diagnosticul de schizofrenie poate fi pus dacă persoana respectivă a avut o perioadă fără droguri de 2-6 săptămâni și, în continuare, prezintă simptome psihotice. 

 

Sindrom psihotic nespecificat

Aici intră tulburări psihotice care nu îndeplinesc criterii pentru a fi incluse în altă parte, tulburări psihotice despre care nu se poate spune cu certitudine că sunt cauzate de o boală somatică, consum de substanțe psihoactive etc.

 

Tulburări de personalitate

Cu care se face diagnosticul diferențial sunt tipul de personalitate schizoid, schizotipal, paranoid. Personalitatea schizotipală, înrudită cu schizofrenia reziduală prin manifestări simptomatice.

Diagnosticul de schizofrenie, odată stabilit, este urmat de instituirea unui tratament farmacologic completat de alte măsuri terapeutice.