Tratamentul farmacologic al schizofrenieiCum se tratează schizofrenia?

Tendințele psihiatriei moderne in ceea ce priveste schizofrenia, ca mai toată medicina din zilele noastre, este aceea de a trata tulburările psihice pe baza rezultatelor metodelor de tratament și îngrijire dovedite eficiente.  Pentru aceasta se fac studii și cercetări efectuate cu o metodologie specifică (așa numita evidence-based psychiatry,  evidence-based nursing). 

 

Image courtesy of David Castillo Dominici at FreeDigitalPhotos.net

 

Modelul de tratare și îngrijire a schizofreniei pune accent pe resursele persoanei suferinde mai degrabă decât pe lipsurile provocate de tulburarea psihică. Ideea de la care se pornește este aceea că persoana suferindă poate, ca toți ceilați, să învețe, să se dezvolte, să progreseze.

Schizofrenia ridică dificultăți grave în învățarea și formarea de deprinderi noi, dar schizofrenia are de asemenea simptome fluctuante, și evoluție variabilă, așa că, există perioade când resursele ascunse, latente, nefolosite ale persoanei, pot fi valorificate!

Modelul de tratarea al schizofreniei este orientat spre reabilitarea persoanei suferinde și nu numai pe simptome și tratarea lor. Se lucrează în echipă multidisciplinară (psihiatru, asistenta medicală de psihiatrie, psiholog, asistent social, fizioterapeut, psihoterapeut, persoane specializate în terapie ocupațională etc) urmărindu-se reabilitarea, reintegrarea în familie, la locul de muncă și în societate.

Modelul bazat pe management de caz se pare că dă rezultate bune. Se are în vedere că schizofrenia duce la lipsuri care trebuiesc acoperite pentru ca viață zilnică să fie de calitate. De importanță sunt:

  • cooperarea între persoana suferindă, familia acestuia și personalul implicat în tratare, îngrijire și reabilitare;
  • coordonarea acțiunilor echipei, adică a mai multor oameni aparținând diferitelor categorii profesionale;
  • continuitatea în tratament, supravegherea evoluției bolii;
  • continuitate în contactele cu persoana suferindă de schizofrenie;
  • combinarea mai multor strategii terapeutice ca:
    • tratament farmacologic; 

    • psihoterapie;

    • exersarea deprinderilor sociale;

    • acordarea de suport psihologic familiei persoanei suferinde;

    • psihoeducația familiei și a persoanei suferinde (despre simptome, evoluție, efecte secundare ale medicamentelor).

 

Tratamentul Farmacologic al Schizofreniei

Tratamentul de bază al schizofreniei este tratamentul farmacologic. La tratamentul farmacologic al schizofreniei se adaugă unele forme de psihoterapie, psihoeducație ca și măsuri psihosociale. 

În tratarea schizofreniei se folosesc medicamente numite antipsihotice sau neuroleptice. Termenul neuroleptic a fost folosit pentru prima dată pentru preparatul Clorpromazin, primul neuroleptic, care astăzi nu se mai folosește. Actual se folosește termenul antipsihotic în loc de neuroleptic.

Antipsihoticele tratează simptomele, nu vindecă, dar modifică evoluția bolii.

 

Cum acționează medicamentele?

Preparatele neuroleptice blochează receptorii de dopamină. Antipsihoticele acționează pe simptomele pozitive ale schizofreniei (idei delirante și halucinații), reduc agitația motorie și neliniștea. Antipsihoticele sunt prima alegere indiferent de tipul de psihoză; ele nu au efect asupra simptomelor negative ca lipsă de inițiativă, oboseală, afecte sărace, simptome care, sunt înrăutățite de doze mari de antipsihotice.

Doza de antipsihotice este importantă. Dozele prea mari pot genera simptome negative, fără ca acestea să fi existat de la început.

Antipsihoticele au efect bun în tratarea simptomelor psihotice (idei delirante, halucinații) din schizofrenie sau a altor psihoze înrudite cu schizofrenia. La bază se află multe studii de cercetare. Antipsihoticele se folosesc și în psihoza din episodul de manie (tulburarea bipolară).

În tratarea acută a simptomelor psihotice se administrează și medicamente pentru anxietate și calmante, care să micșoreze neliniștea și să asigure un somn bun. Antipsihoticele nu se administrează în doze mari pentru a evita efectele secundar, doza se atinge în decurs de 4-5 zile.

De asemenea administrarea de la început a unor doze mari de antipsihotice sau administrarea injectabilă nu reduce simptomele mai bine dar cresc riscul pentru apariția efectelor secundare extrapiramidale motorii ca tremor sau încordări musculare. Efectele extrapiramidale se tratează cu așa numite anticolinergice. Nu se recomandă administrarea lor profilactic. În schimb se va reduce doza de medicament antipsihotic sau se înlocuiește cu altul.

Astăzi există tablete care se administrează sublingual pentru cei care au dificultăți de înghițire sau refuză tratamentul. Injecțiile cu antipsihotice se recomandă numai în caz de agitație, agresivitate, amenințare la adresa siguranței proprii sau a celor din jur sau în cazul tentativelor de sinucidere.

Se încearcă tratarea cu doar un preparat antipsihotic.

Alegerea medicamentului antipsihotic ca și doza este în funcție de persoana suferindă. Metabolizarea în ficat se face la unele persoane mai rapid, la altele mai lent. Se ține cont de profilul efectelor secundare ale preparatului, de reacția individului la tratament. Femeile au nevoie de doze mai mici, din considerente legate de greutatea corpului. Bătrânii au nevoie de o doză mai redusă, de obicei jumătate din doza recomandată. 

Când se tratează psihoza cu mai mult de un antipsihotic se va ține cont de interacțiunea dintre medicamente, ceea ce duce la modificarea concentrației de substanță activă în sânge și la efecte secundare.

Tratamentul antispihotic se face sub controlul prin probe de laborator a concentrației de substanță activă, existând scheme de control pentru fiecare medicament antipsihotic, apoi se ajustează doza în funcție de rezultat.

Tratarea cu antipsihotice de depozit (depo) sub formă de tablete și injecții face ca substanța activă a medicamentului să se elimine în circulația sanguină în decurs de câteva săptămâni.

Prima îmbolnăvire de schizofrenie se va aborda cu multă atenție rezervând timp pentru investigații, examene medicale și psihologice, analiza mediului de viață și muncă, formarea unei alianțe cu persoana suferindă. Introducerea tratamentului antipsihotic se face treptat, cu doze mici și ajustarea dozei în funcție de profilul efectelor secundare. Este nevoie să câștigăm aderența persoanei suferinde la tratament, orice reducere bruscă a dozei de antipsihotic are același risc de efecte secundare ca și o doză mare de antipsihotic de la început. În plus, efectele extrapiramidale, motorii, ca în parkinson, fac persoana suferindă și mai neliniștită, crește riscul de întrerupere a tratamentului medicamentos de pe seama efectelor secundare.

Se poate ca tratamentul să-și facă efectul. Dacă pacientul a devenit asimptomatic (fără simptome) atunci tratamentul cu antipsihotice se continuă sub forma unui tratament de întreținere circa un an de zile.

Dacă, chiar sub tratament farmacologic, simptomele apar în mai mult de un puseu sau simptomele se reduc parțial, atunci tratamentul se continuă câțiva ani.

Riscul de recădere în schizofrenie există! De obicei persoanele suferinde întrerup tratamentul de aceea este nevoie de cooperare între persoana suferindă, familia și echipa de lucru. Se urmărește coordonarea acțiunilor muncii tuturor, continuitatea în tratament și în contactele cu persoana suferindă, observarea evoluției tulburării psihice cu ajustările terapeutice necesare. Se înregistrează evoluția simptomelor și eficiența tratamentului.

Tratamentul antipsihotic la bătrâni se face cu precauție și în doze reduse la jumătate. Se face o evaluare a funcției rinichilor, ficatului și a inimii și se urmăresc efectele extrapiramidale pentru ajustarea dozei.

Citește despre Tratamentul Schizofreniei cu Antipsihotice sau Neuroleptice

 

Alte măsuri terapeutice în tratarea schizofreniei 

De multe ori persoana suferindă de schizofrenie întrerupe tratamentul farmacologic din cauza efectelor secundare ale antipihoticelor. Prin psihoterapie individuală și/sau de grup se urmărește creșterea aderenței la tratament, implicarea familiei în tratarea, îngrijirea și reabilitarea persoanei suferinde de schizofrenie.

Psihoeducația este o o metodă prin care se educă persoana suferindă și cei apropiați despre natura acestei tulburări psihice, simptome și formele lor de manifestare, despre cum se tratează schizofrenia, cunoașterea și recunoașterea efectelor secundare ale antipsihoticelor, importanța unui climat stabil, emoțional de muncă și viață.

Reabilitarea urmărește exersarea abilităților de-a face față unei vieți sociale, ca de ex contacte sociale cu ceilalți oameni, crearea și menținerea acestor contacte, implicarea în activități împreună cu ceilalți, activități de grup, învățarea unor lucruri noi, ocuparea timpului cu munci productive.

Deoarece funcțiile cognitive sunt deficitare se urmărește participarea persoanei suferinde la programe de îmbunătățire și exersare a funcției memoriei verbale (programe de antrenament a memoriei), prelucrarea și procesarea informației din mediu (programe de imbunătățire a abilităților de rezolvare de probleme).

Măsurile sociale sunt integrate și necesare, cele mai multe persoane suferinde de schizofrenie având dificultăți în a-și plăti facturile, să se programeze la consultațiile medicale cu medicul curant, să participe la programele de reabilitare; este vorba mai mult de lucruri practice cum ar fi programări, menținerea contactelor cu medicul psihiatru curant sau alte persoane din echipă, acțiuni în care cei afectați au deficiențe și trebuie ajutați.