Tulburare de personalitate obsesivăFace parte din grupul tulburărilor de personalitate anxioase. Persoana cu astfel de tulburare de personalitate este perfecționistă, rigidă și zgârcită. Persoana cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă își sacrifică timpul liber și relațiile cu ceilalți oameni pentru prestații înalte la locul de muncă, este centrată în mod exagerat pe detalii, pe ordine și pe urmarea regulilor sau rutinelor prestabilite, fără să se abată. Pentru alții persoana cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă pare a avea un comportament disciplinat/auto-disciplinat, guvernat de reguli și instrucțiuni.

 

 

 

Diagnostic Tulburare de Personalitate

Stabilirea diagnosticului tulburare de personalitate este dificil, granița între personalitatea normală și personalitatea patologică nefiind clară. Intervin factorii culturali așa că aceleași modele de personalitate sunt acceptate într-o cultură (societate) și respinse în alta.

Diagnosticul tulburare de personalitate este necesar deoarece permite planificarea tratamentului ca și prognoza sănătății psihice a persoanei. Când stabilește diagnosticul de tulburare de personalitate medicul are în vedere simptomele dar, și mai important, gradul de disfuncționalitate al persoanei.

 

 

 

Interviul clinic Diagnosticu Tulburări Personalitate Diferite instrumente cu rol de screening au fost concepute pentru a ușura munca de diagnostic a tulburărilor de personalitate.

Cel mai folosit este interviul structurat cunoscut sub numele SCID-II (Structured Clinical Interview). SCID-II este un interviu însoțit de un manual de aplicare. SCID-II conține întrebări deschise pe care medicul le adresează persoanei evaluate. Medicul poate face adnotări legate de întrebările și răspunsurile primite.  

 

Teste psihologice Tulburri PersonalitateChestionarele de personalitate ajută la identificarea deviațiilor, abaterilor de la personalitatea normală. Alte teste psihologice cu caracter general pot ajuta la identificarea problemelor afective, cognitive sau de relaționare. Un test psihologic cu rol de screening este chestionarul de personalitate DIP-Q (Personality Questionnaire). DIP-Q se completează înainte de interviul clinic.

 

 

Psihoterapie tulburări personalitatePsihoterapia este tratamentul de elecție. Există mai multe forme de psihoterapie utilizate în tratarea tulburărilor de personalitate: terapii cognitive (CBT, DBT, schema-terapie), terapii psihodinamice, terapia centrată pe transfer.

Terapiile cognitiv-comportamentale ajută individul să testeze noi modele de comportament în situații concrete dificile și să adopte noi strategii de intervenție. Strategiile disfuncționale sunt înlocuite prin exercițiu.

 

 

 

Tratament tulburari personalitateCele mai multe persoane cu tulburări de personalitate găsesc strategii de adaptare și reușesc să aibă o viață normală fără tratament. Atunci când tulburările de personalitate au o patologie asociată cu risc de sinucidere, vătămare corporală,  comportament antisocial sau funcționare defectuoasă în viața zilnică se recurge la tratament. Tratamentul tulburărilor de personalitate este simptomatic. Prima alegere ca metodă de tratament este psihoterapia. Tratamentul farmacologic în tulburările de personalitate este nespecific.