Tulburare de personalitate antisocialaFace parte din grupul B (cluster B) al tulburărilor de personalitate alături de tulburarea de personalitate de tip bordeline, narcisistă și histrionică, grup de personalități denumite dramatice. Tulburarea de personalitate antisocială este mai frecvent întâlnită la persoane de sex masculin dar este prezentă și la femei.  

 

 

 

 

Persoanele cu acest tip de tulburare de personalitate au moral scăzut cu privire la respectarea legii și a drepturilor cetățenilor pe care le încalcă, a dreptului la securitate personală și a bunurilor proprii. Persoanele cu tulburare de personalitate antisocială încalcă drepturile altora fără să regrete faptele pe care le săvârșesc. Pot recurge la furt, acțiuni ilegale, procurarea de bunuri ce aparțin altora prin minciuni, violență, foc de armă ect. Recurg la orice mijloace, chiar dacă lezează integritatea fizică și morală a celorlalți. De obicei nu au sentimentul responsabilității sau al culpei față de ceea ce fac. Comportamentul antisocial, moralul scăzut este asociat cu un comportament agresiv și impulsiv. Persoanele cu tulburare de personalitate antisocială se simt frustrate ușor dacă nu obțin ceea ce vor și își pierd rapid controlul, dând frâu impulsurilor. Comportamentul delincvent al minorilor poate fi un factor de risc care duce la dezvoltarea personalității antisociale. 


Tabloul clinic al tulburării de personalitate antisocială 

  • lipsuri legate de respectarea drepturilor celorlalți, încălcarea lor, încă de la vârsta de 15 ani;
  • incapacitatea de a se adapta la norme și reguli sociale, săvârșirea de acțiuni ilegale repetate;
  • comportament delicvent, face falsuri în acte, nume, minte și încearcă să-i păcălească pe alții;
  • comportament impulsiv, se bazează pe instincte de bază, fără să gândeaască, să reflecteze asupra consecințelor actelor sale;
  • ia totul în glumă și este lipsit de responsabilitate pentru actele sale;
  • are dificultăți în a-și păstra (sau a obține) un loc de muncă și relațiile cu ceilalți;
  • nu-i pare rău, nu are sentimente de culpabilitate sau regret pentru ceea ce face;
  • diagnosticul se pune începând de la vârsta de 18 ani în sus. 

 

Tulburare de personalitate antisocială exemple 

Un băiat trecut prin orfelinate și case de corecție a ajuns să se ocupe cu mici infracțiuni ca tâlhării și falsuri de la o vârstă fragedă. La vârsta adultă a făcut deja doi ani de pușcărie pentru tentativă de omor. Ieșit din pușcărie s-a apucat de același lucru fără să regrete niciodată faptele sale. N-a reușit niciodată să aibă un loc de muncă. prin programul de reabilitare a primit sprijin să lucreze în folosul comunității de trei ori pe săptămână dar și-a întrerupt participarea la programul de reabilitare de câteva ori. Nu a reușit nici să treacă prin școala elementară rămânând repetent de câteva ori. Nu poate să înțeleagă că faptele sale îi lezează pe ceilalți, râde de cîte ori i se spune că așa ceva nu este permis. Este lipsit de responsabilitate și manipulativ în relațiile cu persoanele din jur, le oferă o altă imagine ca să-și atingă scopurile. Se prezintă de ex ca agent imobiliar sau vânzător de mașini. 

 

Diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate antisocială

Diagnosticul de tulburare de personalitate antisocială se pune în condițiile în care actele antisociale sunt grave, repetate, iar cel ce le săvârșește a împlinit 18 ani. Diferențierea se face cu o tulburare ce comportament care nu îndeplinește criteriile de diagnostic ale tulburării de personalitate antisocială, cu o tulburare mentală sau cu schizofrenia. 

 

Image courtesy of Naypong / FreeDigitalPhotos.net